Monday, 31 December 2018

Este ok să fii diferit


Este ok să fii diferit.
Mă întorceam de la Bohemian Rhapsody și eram cu mintea încă acolo. Mă gândeam la geniul lui Freddie, muzica răsuna în gândurile mele, când sunt brusc întreruptă de acordurile de manele din taxi. Am vrut să-i că mă deranjează. Dar m-am oprit. Am ignorat. Dacă începeam o discuție cu el, reveneam la realitate, iar eu încă nu eram pregătită. Sau pur și simplu nu doream acest lucru. Apoi șoferul a început să îmi povestească despre distracțiile lui, constând în grătar, băutură și manele. L-am ascultat și m-am gândit. De ce l-aș judeca? Fiecare este liber să facă ce vrea. Dacă aceste lucruri îl fac fericit, foarte bine.

Oamenii au tendința să-i judece pe ceilalți, bazându-se pe ideea că gândirea lor este cea corectă. Ceea ce te face pe tine fericit, poate pe mine nu mă face. Și este dreptul meu să aleg să îmi petrec timpul altfel fără a îmi fi frică că te vei supăra pe mine. Eu întotdeauna privesc acest lucru în felul următor: tu pe mine să mă superi prin acțiunile tale, dar eu pe tine nu am voie? Dacă aleg să spun nu unui lucru dorit de tine, înseamnă că pe mine m-ar deranja. Dacă ți-ar păsa de mine, nu mi-ai cere acel lucru. Este simplu. Oamenii se pierd în detalii. Își irosesc viața căutând să fie pe placul tuturor. Să corespundă societății. Le este frică de eșec, de gura lumii și așa ajung să fie prinși în căsnicii eșuate, să rămână în același loc, iar frustrările cresc pe zi ce trece din ce în ce mai mult.
Sunt femeie. De mică aud că trebuie să mă mărit până la o anumită vârstă, să fac copii, să-i gătesc bărbatului și cam atât. Aici se oprește totul. Nu-i nicio problemă. Sunt multe femei care visează la acest mod de viață. Este foarte bine. Dar ce se întâmplă când o femeie își investește anii învățând, muncind pentru cariera ei și ajunge să fie independentă? Este considerată egal cu zero atât timp cât nu e gospodina perfectă, căsătorită și cu copii. Da, poate să fie independentă, căsătorită cu bărbatul iubit și având copii frumoși. Povestea de viață perfectă. Dar rar se întâmplă acest lucru. De obicei femeia este văzută mai mult doar ca o gospodină, unde jobul ei nu trebuie să fie la fel de important ca al soțului. Și multe femei intră în relații toxice, renunță la visurile lor pentru a avea doar de fațadă familia perfectă. Aici apare problema. Fiecare avem o singură viață. De ce să o alegem să o trăim după anumite cutume? Mereu îmi pun această problemă. Este strict problema fiecăruia cum alege să își trăiască viața. Dacă se căsătorește, dacă divorțează, dacă face copii. Cred că sunt mult mai multe probleme în societate decât să stăm să ne uităm peste gardul vecinului.
Să alegem să fim mai buni, mai toleranți, să îi ajutăm pe cei nevoiași. Să căutăm să identificăm sursa problemei și să-i găsim rezolvarea. Să nu ne mai plângem. Să nu mai căutăm răul în orice. Și cel mai important: să-l acceptăm pe cel de lângă noi așa cum este el.
Anul trecut eram tristă și vorbeam prin mesaje cu un prieten care este la mii de km de mine. Și auzind că sunt tristă și am probleme, îmi zice că se va ruga pentru mine la zeii lui, iar eu să mă rog pentru el la Dumnezeul meu. Mi s-a părut cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva. Aceasta este toleranța. Când știm că suntem diferiți și nu încercăm să ne impunem. Ci alegem să fim prieteni și să ne respectăm credința și părerile.
Așa si cu viața noastră. Să o trăim așa cum ne dictează sufletul. Să îi iubim pe cei de lângă noi și să-i respectăm.

No comments:

Post a Comment

Votăm pentru Europa!

Pe 26 mai 2019 au loc alegerile europarlamentare în România. Votăm pentru Europa!