Monday, 29 October 2018

Câteva cuvinte la sfârșit de octombrie.





Cum ne găsim liniștea? Unde o căutăm? Pentru că suntem mereu într-o fugă disperată după ceva anume. De multe ori nici noi nu știm de ce fugim. Ne simțim obosiți, epuizați de prea multă nepăsare.
Trăim cu intensitate sentimente false, iubim cu o sete exagerată doar pentru câteva momente și alunecăm în dezastrul banalului. În fiecare zi purtăm diferite măști. Unele uzate, altele prăfuite. Dar nimic nu se schimbă. Și aici apare problema. Rutina obositoare care îți macină gândurile, ochii îi seacă, iar buzele le distruge cu aceleași cuvinte iar și iar. Suntem oare mulțumiți? Și dacă nu suntem, cine sau ce ne reține să nu fim mulțumiți de noi? Societatea? Greșit! Nimeni nu ne oprește. În fond, fiecare ne trăim propriul drum.
Poate acei ochi albaștri, care ți-au purtat privirea în dorință și frumos, au reușit cumva imposibilul. Să îți demonstreze, încă o dată, că fericirea trăiește în tine. Nimeni nu este responsabil pentru eșecul nostru. Pentru amarul de pe buzele noastre sau pentru neliniștea profundă în care ne adâncim.
Și revenim la viață, observând că dezastrul nostru poate reprezenta paradisul pentru alții. Iar problemele noastre s-ar metamorfoza într-o entitate banală dacă ar fi posibil.
Care este dreptul nostru cel mai de preț? Să ne alegem oamenii care ne desenează în frumusețe viața.
În drumul nostru, întâlnim mulți oameni. Devenim epuizați și ne pierdem răbdarea în fața haosului, dorindu-ne, cumva, să fugim cât mai departe și să ne prefacem că nu am trăit. Că tot ce am iubit s-a pictat într-un tablou al uitării, iar gândurile noastre s-au evaporat de pe buzele cele mult iubite.
Și cumva rămânem prinși într-un joc al nebuniei, acolo unde iubirea se întâlnește cu pasiunea, mizând pe o reformulare a propriul sine.
Poate că „unii oameni sunt făcuți să strălucească!”, îmi spunea cineva în această seară. Și nu este vina nimănui. Frumusețea unei vieți trăite din plin nu constă în lucruri, ci în dorințele îndeplinite în propria călătorie.

Să îți construiești viața după sufletul inimii este o nebunie. Dar nu din nebunie se nasc cele mai frumoase sentimente? Sau era vorba de iubire? Ea este cea care pictează urmele lăsate de noi pe un tablou efemer. Dar iubirea și nebunia reprezintă același lucru. Numai un om nebun poate iubi și numai cel care iubește, înnebunește. Ce soartă crudă! Să fii într-o relație permanentă între iubire și nebunie....
Și totuși fericirea se naște în mijlocul celor două.

No comments:

Post a Comment

Despre bunătate

Și cumva totul se reduce la bunătate. La dorința de a face bine și de a îți alunga răul din suflet. El trăiește mereu cu noi, creșt...