Tuesday, 4 September 2018

Liliac- The Wine of Transylvania în Craiova



Din Transvilania sosește pe tărâm oltenesc Crama Liliac cu 9 vinuri mai mult decât perfecte. Când s-a petrecut acest lucru? Într-o seară de joi, într-o locație de excepție: Hotel Boutique 5 Continents, unde Brâzenturi cum se...cuVin, organizat de AsBO și DicționarCulinar.ro a împletit aroma vinurilor de la Crama Liliac cu brânzeturile fine de la Delaco.



Miron Radic, CEO Crama Liliac, ne-a introdus în povestea fascinantă a vinurilor și istoria lor. Acest simbol atât de mult asociat cu însuși Dracula, se împletește cu fantasticul legendei. Vampirul sau Dracula își maschează înfățișarea prin metamorfozarea sa în liliac, un misterios animal.
Localizată în Batoș și Lechința, Crama Liliac întrunește calitățile necesare pentru a produce vinuri albe și roșii. Batoș este recunoscută pentru potențialul unor vinuri complexe, iar Lechința garantează coacerea optimă a boabelor de struguri, având un microclimat excelent.








Florentin Picu ne-a vorbit despre toate cele 9 vinuri, iar Alin Sîntimbrean despre brânzeturile fine de la Delaco.


Din toate cele 9 combinații, preferata mea a fost numărul 7: Private Selection by Liliac – Pinot Noir 2015 – Gouda Delaco D’Exceptie: 


Private Selection by Liliac – Pinot Noir 2015 m-a fermecat prin aroma sa intensă de cireșe și prune, de culoare vișinie intensă cu nuanțe portocalii, rezonând atât de bine cu imaginea lui Dracula. De ce zic acest lucru? În legendă, Dracula este prezentat ca fiind un vampir atrăgător, un cuceritor de fete frumoase. Și degustând acest vin, imaginația a deschis o fereastră nouă, încărcată de mister și senzualitate, unde un Liliac apare la geam.
Ultimele momente de vară se scurg în paharul de vin, toamna debutând cu apariția Liliacului. În tăcerea absurdă, unde doar Tchaikovsky se aude în fundal, un bărbat în negru își face apariția. Cu tenul alb ca laptele, iar privirea intensă și senină (un paradox), face ca spațiul să fie complet. Și din toată încăperea o găsește pe ea: cu părul blond, depășindu-i umerii, cu gâtul liber, iar rochia roșie, căzându-i armonios pe corp. O fixează cu privirea și venind spre ea, îi cere un moment. Un prim și ultim dans. Valsează în ritmul lui Dmitri Shostakovich, iar la final îi sărută gâtul, lăsând-o în mijlocul încăperii, iar el dispărând ca și cum n-ar fi existat. Ea pleacă în căutarea lui și se oprește în fața unui geam. Un liliac o privește, iar ea în reflexia geamului observă ceva ciudat. Pe gâtul ei au apărut două picături de vin: Private Selection by Liliac – Pinot Noir 2015.
Gouda D'Excepție o brânză fină și dulceagă, împletește această poveste într-un mod cu totul și cu totul deosebit. Rezonând cu eleganța vinului, ea vine ca o completare în misterul vinului. Cu o textură moale și elastică, Gouda reușește cu Pinot Noir să reducă totul la o simfonie a simțurilor.


La sfâșitul degustării, am revenit la realitate. La o seară minunată de joi în compania oamenilor frumoși. Am aflat multe informații interesante, ne-am bucurat de ultimele clipe de vară și am așteptat toamna cu sufletul deschis.

 

Private Selection by Liliac – Pinot Noir 2015: eleganță
Gouda: delicatețe
Pinot Noir și Gouda: mister



Să degustăm viața ca pe un vin bun!



No comments:

Post a Comment

Antrenat de Majorat la Craiova

Săptămâna trecută s-a derulat proiectul Antrenat de Majorat , unde Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut, expert și ambasador al Asociației J...