Wednesday, 1 August 2018

O clipă de sinceritate


Și trăim cu speranța că mereu va fi bine. Că după fiecare furtună din viața noastră, apare și soarele. Problema este că de multe ori suntem disperați să vedem soarele mai repede, încât nu apreciem și momentele de ploaie liniștită.
În ultimele luni am încercat să mă autoevaluez. Și mi-am dat seama că am greșit mult în trecut. Și poate că încă greșesc pentru că am căutat mereu să nu supăr oamenii, să fie bine indiferent de ce simțeam eu. Și aici este problema. Dacă eu am grijă să nu supăr pe cineva, de ce acel cineva nu face același lucru și pentru mine? Îmi pare rău, dar viața mea e doar despre mine. Despre ce îmi place mie, despre oamenii pe care îi iubesc și despre dorința de a păstra în suflet bunătatea în stare pură.
Am 27 de ani. Mă îndrept din ce în ce mai repede spre vârsta de 30 de ani. Și mă simt din ce în ce mai bine în pielea mea. Am învățat să am puterea să trec mai departe și să zâmbesc la sfârșitul fiecărei zi. Nu mă compar cu nimeni. Fiecare este liber să facă ce vrea. Și știți cât de frumos este acest sentiment? Să ai grijă de tine, de viața ta și să nu te încarci cu energii negative când te uiți la ceilalți. Fiecare om își trăiește propria dramă. Dacă unii sunt mai norocoși, asta nu schimbă cu nimic mersul timpului. 
Vorbeam azi cu un prieten și îmi zicea că 2018 este un an ale extremelor. Și are dreptate. Treci ușor de la fericire la amărăciune și tot așa. Ca un Roller coaster. Poate că asta ar fi definiția lui 2018. Dar în ciuda celor întâmplate, am realizat că sunt foarte norocoasă. Dramele mele sunt mult mai mici și mai nesemnificative decât aș fi crezut eu. Sună egoist, dar mă bucur. În mijlocul haosului, am găsit liniștea și puterea de a zâmbi. Ce-i drept, haosul meu nu era unul așa de rău precum îl făceam eu să pară. Totul era doar în mintea mea. 
Citeam ieri pe Facebook la o fată foarte mișto din perspectiva mea o postare interesantă. Spunea că să ne acordăm momente să plângem. Plânsul vindecă totul și să nu încercăm să reprimăm acest lucru pentru că ne facem mai mult rău decât bine. Și da. Are dreptate. 
Am învățat să plâng în liniștea mea atunci când simt. M-am hotărât să plec de lângă oamenii care nu se potriveau cu sufletul meu fără să îi judec. Fără să mă mai opresc în loc și să le caut motive de ce comportamentul lor este așa. Când viața este așa de firavă, de ce să ne pierdem în detalii fără sens? 
Mi-am iertat gândurile absurde și cuvintele spuse și nespuse. Am spus STOP răutății și frustrării și am plecat mai departe. De tot ceea ce îmi făcea rău. 
Acum sunt bine, fericită că pot să spun cu sinceritate că n-am niciun motiv să fiu supărată. 
Am deschis fereastra sufletului meu și am spus: Bine ai venit!

No comments:

Post a Comment

Brânzeturi cum se...cuVin: Delaco și Casa de Vinuri Cotnari

Decembrie. Luna cadourilor sau ultima lună din anul ce se termină. Înainte să încep pregătirile pentru Noul An, m-am oprit la o altă e...