Thursday, 24 May 2018

Un cadou numit prezent


Ce ne face să fim mai buni? Suntem noi responsabili pentru fiecare gest pe care îl facem? Avem tendința meschină de a ne arunca în bătaia timpului mult prea devreme. Ne căutăm mereu sensul într-o lume superficială. Dar mulțumirea apare atunci când ești împăcat cu tine. Aici apare acest enervant paradox. Să ne mulțumim cu ce primim, dar în același timp să ne dorim mai mult. Dar și dacă nu primim mai mult, să fim mulțumiți chiar și cu puțin. Complicat aș spune.

În această fugă prin viață, ne lăsăm de multe ori răniți sau chiar noi îi rănim pe alții. Iar unele persoane îmbătrânesc mult prea devreme. Asemenea ridurilor, rănile se depun pe suflet, lăsându-l pe om în imposibilitatea de a își crea dorința de a fi mai bun. Tot ce contează este sufletul. Corpul îmbătrânește, se schimbă. Dar sufletul se cunoaște în ochii omului de lângă tine. Nu contează vârsta, este doar un număr. Am cunoscut oameni în vârstă cu sufletul tânăr și tineri îmbătrâniți prea devreme. Și nimeni nu greșește. Suntem construiți să fim diferiți. Unii poate iubesc mai mult decât alții. Mai sunt unele persoane care își reprimă sentimentele de dragoste. Dar cine suntem noi să judecăm? Mereu mă ghidez în viață după un anumit citat: „Sub soare este loc pentru toată lumea.”
De ce să ne criticăm? De ce să ne furăm din propriul timp pentru a rupe în mii de fâșii comportamentul unui om? Suntem noi oare mai buni? Nu. De câte ori nu greșim și noi...
În dimineața aceasta, am ieșit afară și am rămas o clipă, uitându-mă la cer. Am zâmbit. Era atât de frumos încât am avut impresia că timpul s-a oprit. Norii parcă erau desenați pe cerul albastru de mai.
De câțiva ani duc o luptă cu mine să nu mai judec. Să apreciez frumosul din viața mea, fără a mai căuta cu lupa părțile negative. Ele mereu vor exista. Dar de ce să le dau prioritate? Nu sunt o optimistă fără margini, ci mai mult mă consider realistă. Văd și binele și răul. Consider că orice este posibil. Dar în același timp, nu vreau să mai am timp pentru toate părțile proaste ale vieții.
Ce am învățat până acum? Să nu mai amân. Să nu las pe mâine ce am de făcut. Azi. Acum. Nici o secundă mai târziu. Amânarea îți mănâncă timpul. Ți-l înghite, lăsându-te pe tine cu impresia că încă ai timp.



No comments:

Post a Comment

Brânzeturi cum se...cuVin: Delaco și Casa de Vinuri Cotnari

Decembrie. Luna cadourilor sau ultima lună din anul ce se termină. Înainte să încep pregătirile pentru Noul An, m-am oprit la o altă e...