Friday, 11 May 2018

Lomi Lomi: o călătorie prin suflet la Darmasaj




Eu sunt o persoană foarte agitată. Mereu stresată, încordată și cu mintea în n părți. Și tot ziceam să mă duc la un masaj, dar niciodată nu îmi făceam timp. Ei, uite cum astrele au făcut în așa fel încât să o cunosc pe Andreea. Am vorbit cu ea și i-am zis că aș vrea un masaj. Zis și făcut.
Am ajuns la locație, unde ea mă aștepta într-o atmosferă liniștită, cu lumină difuză și muzică de relaxare. Mi-a povestit puțin despre masajul  Lomi Lomi. Ce presupune acesta? Căci nu este un simplu masaj, ci o întreagă colecție de senzații și emoții, menite să te răscolească.
Pentru acest masaj se folosește o husă specială, muzică Shamanică, iar uleiul natural este preparat de Andreea, pentru fiecare persoană. Lomi Lomi este un masaj ca un dans, fiind unul alunecos datorită uleiului cald natural folosit în exces.
Lomi Lomi Kahuna este, de fapt, o practică de vindecare hawaiiană, numită și Terapia Mâinilor Iubitoare, având o vechime de 35.000 de ani.


„Acest tip de terapie ajută la reconectarea corp-inimă-spirit a persoanei masate.”



Timp de o oră, am fost purtată într-o călătorie prin viața mea. În timpul acestui masaj am trecut prin mai multe stări, de la o stare de agresivitate la liniște. Am revăzut persoanele care m-au supărat, dar nu numai, devenind mai încordată decât sunt în mod obișnuit. Lucru observat imediat de Andreea. Apoi am început să mă liniștesc. Într-un mod ciudat, aș putea spune că am iertat, în ideea că starea de agresivitate pe care o simțeam s-a evaporat. Și a apărut pacea. Cea mult dorită.
Aș avea tendința să spun că acest masaj reprezintă o călătorie prin viață, dar este mai mult decât atât. Reprezintă un rit de trecere. Am intrat încordată, pe parcursul ședinței am aruncat de pe umerii mei toată greutatea, iar la final, am fost împăcată cu mine.


Lomi Lomi este genul de masaj care te poartă pe toate străduțele sufletului tău. Unele nici măcar nu știai că există. Acest masaj mi-a răscolit sufletul și mi-a relaxat trupul. La final a fost un paradox. Mă simțeam obosită de parcă îmi înfruntasem toți demonii, dar în același timp eram împăcată cu mine și plină de viață.
După multe luni, am reușit să dorm noaptea, fără să mă mai trezesc din oră în oră. Insomnia a dispărut. :)

După terminarea masajului, a urmat o scurtă ședință de consiliere, pentru a înțelege mai bine tot ce s-a întâmplat. Andreea m-a ajutat să mă regăsesc, să înțeleg că, de multe ori, este mai sănătos să las lucrurile să vină de la sine. Să nu mă mai tem de emoțiile și gândurile mele. Și să înțeleg că am nevoie și de timp pentru mine.

Andreea are cabinetul pe strada Crișului, nr 19 (vis-a-vis de Trișcu). O găsiți pe pagina de facebook Darmasaj, dar și pe darmasaj.ro



Vă recomand să faceți pauza la viața agitată pe care o aveți și să vă lăsați purtați de Andreea în minunată lume a masajului. Acordați-vă timp pentru relaxare!


No comments:

Post a Comment

Lomi Lomi: o călătorie prin suflet la Darmasaj

Eu sunt o persoană foarte agitată. Mereu stresată, încordată și cu mintea în n părți. Și tot ziceam să mă duc la un  masaj , dar ni...