Skip to main content

Cheia este la tine


Nu aștepta ocazii speciale. Nu mai aștepta momentul perfect. Am învățat acest lucru acum un an. De multe ori așteptam o anumită ocazie ca să îmbrac o rochie frumoasă. Și greșeam, amândouă îmbătrânind așteptând...

Cred că ar trebui să facem cumva să ne dăm seama cine suntem, ce vrem de la viață și să nu mai lăsăm frustrările să ne apese. Acum e momentul să facem ce ne dorim. Nu mâine, nici poimâine. Nu îmi place să acord sfaturi și nici nu caut să fac acest lucru, dar am învățat să nu mă mai grăbesc. Să nu mai aștept o zi anume, un eveniment. Viața mea nu se raportează doar la acel moment, ci la ce trăiesc acum. Sfârșitul anului trecut mi-a scos în cale un om bun, dar care nu trăia momentul, prezentul, ci era mereu ancorat într-un timp viitor. Am încercat să-l fac să înțeleagă că trebuie să prețuiască momentul de față, că problemele sale nu vor dispărea dacă se gândește mereu la ele. Și nici dacă le va ignora. Echilibrul este cheia. Este esența lucrurilor făcute în liniște, fără grabă. Și o spun eu, omul care până acum un an eram mereu grăbită. Nu ajungeam într-un loc că deja mă gândeam ce fac când plec de acolo. Și tot era ca un carusel. Teribil! Dar într-un fel sau altul mi-am găsit liniștea. Una haotică aș zice. Pentru că în sufletul meu este o furtună. Poate că sunt o furtună de vară. Iar liniștea mai apare din când în când.
Știi ce frumos este să te bucuri de prezent? Să dansezi fără teamă, să iubești cu pasiune și să lași sentimentele să te îmbrace așa cum nu au mai făcut-o până acum. Și să nu te intereseze de privirile curioase ale altora. De multe ori mi se întâmplă să le zâmbesc oamenilor și să le zic din tot sufletul „Viața e tare frumoasă!”, iar ei mereu îmi aruncă priviri urâte. Dar nu mă mai rănesc acele priviri. Fiecare om are drumul său în viață, un anumit destin și orice am face, nu putem să-l controlăm mereu. Pe la urmă în asta constă frumusețea. În lipsa unei certitudini. Să gustăm viața din plin și să ne bucurăm de ce primim.
Eu nu mai aștept să port o rochie frumoasă la un anumit eveniment. O iau de pe umeraș și o port la o simplă întâlnire, chit că toată lumea este în blugi și teneși.

Comments

Popular posts from this blog

Un Colocviu la Moscova

O simplă seară de joi s-a transformat într-una de excepție. A avut loc evenimentul Brânzeturi cum se...cuVin, organziat de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro, unde vinurile nobile de la Casa de vinuri Cotnari și-au dat întâlnire cu brânzeturile vine de la Delaco într-un restaurant minunat, Excelsior.

Epoca Steak House and Wine Bar - excelență și poezie

Epoca Steak House and Wine Bar este restaurantul unde descoperi la fiecare pas eleganța, frumusețea și cultura. Mâncarea preparată cu grijă și pasiune îl cucerește și pe cel mai aspru critic, demonstrând că Epoca este mai mult decât un simplu restaurant. Aș putea spune că este un loc de poveste.

Câștigă o invitație de două persoane la piesa de teatru „Cum am mâncat un câine”

„Cum am mâncat un câine” scrisă de Evgenii Griskovet și tradusă de Bogdan Budeș, prezintă viața plină de întrebări a unui marinar rus. Piesa de teatru este în regia lui Laurențiu Tudor, și este realizată de FollowSpot - Companie Independentă de Teatru, iar actorul Radu Tudor dă viața marinarului, reușind cu succes să ne introducă într-o lume total diferită, oscilând între disciplină și haos.