Saturday, 19 August 2017

Scurta confesiune


Și totul se păstrează. Prins într-o poveste pictată de noi cu teamă. Nici măcar vântul nu mai poate curăța teama noastră de a ne cunoaște cu adevărat. În fond, oare cu ce greșim când ne aruncăm în brațele unor minți mult prea încleștate pentru noi? Viața este presărată cu tot soiul de condimente, pregătite să ne dăruiască încă o dată o șansă de neuitat. Sunt suflete care se conectează automat, nereușind să le desprinzi. Și mai sunt suflete care nu se pot conecta, oricât noi am încerca. Dar acest lucru face viața să fie atât de minunată. Orice sentiment care izvorăște din suflet, ne dăruiește nouă încă un motiv să iubim cu pasiune viața. Nu am obosit.

Însă sufletul mi-l simt mai îmbătrânit. Nu corespunde cu vârsta mea, cu înfățișarea mea. Simt că aș aparține unor altor vremuri, dar continui să fructific fiecare amănunt și să îi acord un sens. Oamenii se pierd prea ușor în lucruri mari. Le consideră cele mai de preț. Mai sunt unii care se bucură de lucrurile superficiale. Și alții ca mine care își caută liniștea în haos. Sau își creează singuri haosul în liniștea cea apăsătoare. Pentru că nu aș putea să mă bucur mai mult timp de liniște. Sunt într-o continuă căutare de sens, de emoții gata, gata să explodeze și să aline cele mai rele temeri de pe sufletul meu. Iar viața îmi devine partenerul ideal. Nu consider că trăiesc în ea, ci că amândouă conviețuim. Dumnezeu este cel care îmi poartă grijă, îmi alină frica și mă îndrumă spre bunătate. Sunt conștientă de greutatea ei, de faptul că poate niciodată nu voi reuși să o însușesc pe deplin, ancorându-mă în lucruri mai mult sau mai puțin superficiale.
Sunt o furtună. Mereu gata să răzbat în cele mai calme timpuri sau pregătită să dăruiesc soarele după cele mai mari valuri.
Am înțeles în ultimii ani că oamenii nu pot fi schimbați și nici nu se merită osteneală să încercăm să îi îndrumăm către ceea ce noi considerăm corect. În viziunea lor, corectul nostru este incorectul lor. Îmi port gândurile departe de tot ce nu este folositor sufletului meu. Ce urât sună „folositor”! Dar cum aș putea oare să îl numesc? M-am oprit din căutările haotice după lucruri efemere. Am preferat să aștept să savurez fiecare gram de fericire atât cât îmi trebuie și să caut esența în oameni. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru oamenii minunați pe care mi i-a dăruit în cale. De multe ori cuvintele mele sunt seci, dar mă bucur de existența lor. Pentru că viața mea ar fi seacă fără acești oameni.

No comments:

Post a Comment

Antrenat de Majorat la Craiova

Săptămâna trecută s-a derulat proiectul Antrenat de Majorat , unde Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut, expert și ambasador al Asociației J...