Skip to main content

Aș da la schimb fericirea cu marea


Fericirea se împarte în bucăți pline de savoarea unei inimi calde, îndemnându-mă pe mine să fug cât mai departe de pământul iute pe care stăm cu toții. Aș fugi câtre mare și m-aș arunca în genunchi în fața ei. Pentru că nu există nimic pe lumea asta care să mă facă mai vie decât marea.
Această tumultoasă existență reprezintă oglinda mea. În ea îmi privesc temerile mele. Lângă mare eu fac curat în gândurile urâte și redevin una cu natura. Nu îmi este frică de ea. Poate de orice pe lumea asta mă tem, dar nu de mare. Iubesc să o privesc agitată. Să îi văd valurile cum se ridică arțăgoase asupra pământului. Asupra mea. Dar fără a îmi face rău. Valurile se sparg la picioarele mele și dispar în neant. Ca și cum nu ar exista. Așa și sufletul meu. Pe măsură ce gândurile îmi năpustesc sufletul, el devine din ce în ce mai pregătit să se reverse asupra mea. Își arogă supremația pe simțurile mele, făcându-mă să devin o ființă mai mult decât fragilă. Atât de fragilă încât în orice secundă aș putea dispărea. Fără a mai cunoaște încă o dată ce înseamnă fericirea.
Mereu am luptat pentru fericire. Câteodată am riscat totul pentru ea. Am urcat-o pe culmile cele mai înalte, sperând că va rămâne lângă mine mereu. Dar nu a fost să fie așa. Ci s-a înnegrit din cauza vremurilor gri și a devenit rigidă. Ca un lemn care stă să ardă, dar nu vrea. Fericirea nu o pot întreține cât vreau eu. Ea vine în porții mărunte și mă face să o doresc din ce în ce mai mult. Mă zbat să recunosc acest lucru. Chiar fac eforturi considerabile să nu o las să mă domine.
O existență aburdă a valurilor mă atinge. Mă simt împietrită în fața mării. Ea simbolizează fericirea mea. Dar nici chiar alături de ea nu mi-aș putea petrece o viață.
Marea simbolizează existența mea pe acest pământ: atât de caldă și rece încât să trezească și cele mai ascunse gânduri. Mi-am propus să renunț la a mai căuta fericirea. Să o las să vină asupra mea când este cazul și să mă determine să o uit. Nu aș suporta să o păstrez în inima mea.
Dar marea mă încarcă cu energie. Întotdeauna plec de lângă ea determinată să răscolesc și cele mai inocente simțuri și să cuceresc gândurile ascunse cu teamă. Niciodată nu mi-a plăcut să renunț. Și nici nu o voi face vreodată. Mă voi asocia mereu cu marea pentru că noi două suntem la fel.
Poate cel mai mare regret este că n-am reușit să îmi dau seama la timp cât de mult înseamnă ea pentru mine...

Comments

Popular posts from this blog

Un Colocviu la Moscova

O simplă seară de joi s-a transformat într-una de excepție. A avut loc evenimentul Brânzeturi cum se...cuVin, organziat de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro, unde vinurile nobile de la Casa de vinuri Cotnari și-au dat întâlnire cu brânzeturile vine de la Delaco într-un restaurant minunat, Excelsior.

Câștigă o invitație de două persoane la piesa de teatru „Cum am mâncat un câine”

„Cum am mâncat un câine” scrisă de Evgenii Griskovet și tradusă de Bogdan Budeș, prezintă viața plină de întrebări a unui marinar rus. Piesa de teatru este în regia lui Laurențiu Tudor, și este realizată de FollowSpot - Companie Independentă de Teatru, iar actorul Radu Tudor dă viața marinarului, reușind cu succes să ne introducă într-o lume total diferită, oscilând între disciplină și haos. 

Epoca Steak House and Wine Bar - excelență și poezie

Epoca Steak House and Wine Bar este restaurantul unde descoperi la fiecare pas eleganța, frumusețea și cultura. Mâncarea preparată cu grijă și pasiune îl cucerește și pe cel mai aspru critic, demonstrând că Epoca este mai mult decât un simplu restaurant. Aș putea spune că este un loc de poveste.