Skip to main content

Fericirea are gust de căpșuni cu zahăr


Îți mai amintești ziua în care ți-ai rupt o bucată de suflet și ai dăruit-o fără să te gândești? Și ce zi minunată să fi fost încât și acum când te gândești, tot corpul ți se furnică. Un amănunt dulce a fost lăsat să zacă pe prispa casei tale, așteptând momentul când tu vei păși delicat să îl ridici. Și să îl readuci la viață. Pentru că iubirea nu este un cuvânt scris pe o foaie și atât. Nu. Iubirea reprezintă calea ta de acces către o fericire eternă. Într-adevăr, iubind vei cunoaște ce înseamnă amărăciunea, iar lacrimile îți vor ține companie în zilele cele mai negre. Dar nimic din ce crezi tu despre iubire nu e fals. Iubirea nu e ridicolă. Așa cum nici tu nu ești când îți privești fericirea stând lângă tine. Te-ai întrebat cum ar fi dacă în momentul acesta ai renunța la ea? Nici nu vrei să te gândești. Pentru că fericirea ta este mai fascinantă decât a altora. Fericirea ta nu cunoaște limite și nici nu este străpunsă de timp. Tu stagnezi într-o eră uitată de mult de lume.

Ai pornit la drum cu un bagaj mic. Tu nu ai nevoie de multe lucruri ca să fii fericită. Ești stăpână pe lumea ta și guști fiecare moment petrecut lângă cei dragi. Iar pe soare îl adori. Când erai mică ai vrut să furi soarele și să îl ții ascunsă în lumea ta. Dar nu ai fost lăsată. Ți s-a spus că el este lăsat să strălucească și să încălzească cele mai reci suflete. Te-ai uitat mirată și ai spus că nu înțelegi. Pentru că sufletul tău era curat și limipede ca apa unui izvor.
Și acum ești aici. Îți privești corpul atât de tânăr în oglindă. Ești conștientă că va veni o vreme când el va îmbătrâni, iar persoana din oglindă se va metarmofoza. Dar nu e nimic ciudat în asta. Vei fi fericită dacă vei avea această posibilitate. Din păcate nu oricine are.
Încă din perioada copilăriei ai descoperit că poți să zbori deasupra tuturor gândurilor anoste. Ți-ai înhămat amintirile într-un cufăr și le-ai lăsat. Câteodată, când mintea ta cerșește după ele, tu fugi repede și te pui lângă cufăr. Îți plimbi mâinile pe el și dacă gândurile tale nu îți sângerează, îl deschizi. Acolo ai iar ocazia să te privești așa cum ți-ai trăit viața. Cu bune și cu rele.
Ești recunoscătoare pentru tot ce ai. Iar fericirea ta nu o dai la schimb cu nimic.

Comments

Popular posts from this blog

Un Colocviu la Moscova

O simplă seară de joi s-a transformat într-una de excepție. A avut loc evenimentul Brânzeturi cum se...cuVin, organziat de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro, unde vinurile nobile de la Casa de vinuri Cotnari și-au dat întâlnire cu brânzeturile vine de la Delaco într-un restaurant minunat, Excelsior.

Epoca Steak House and Wine Bar - excelență și poezie

Epoca Steak House and Wine Bar este restaurantul unde descoperi la fiecare pas eleganța, frumusețea și cultura. Mâncarea preparată cu grijă și pasiune îl cucerește și pe cel mai aspru critic, demonstrând că Epoca este mai mult decât un simplu restaurant. Aș putea spune că este un loc de poveste.

Câștigă o invitație de două persoane la piesa de teatru „Cum am mâncat un câine”

„Cum am mâncat un câine” scrisă de Evgenii Griskovet și tradusă de Bogdan Budeș, prezintă viața plină de întrebări a unui marinar rus. Piesa de teatru este în regia lui Laurențiu Tudor, și este realizată de FollowSpot - Companie Independentă de Teatru, iar actorul Radu Tudor dă viața marinarului, reușind cu succes să ne introducă într-o lume total diferită, oscilând între disciplină și haos.