Skip to main content

Femeia, o încântare a simţurilor


Este amuzant cum ne schimbăm pe timp ce trece. Am învăţat să îmi cunosc zâmbetul şi să îl apreciez. Nu mai sunt copila care îşi îmbrăca păpuşile cu hainele create din imaginaţia ei sau adolescenta rebelă în căutare de sine. Am crescut. Sunt femeie.
Mă simt bine în pielea mea şi ştiu că nimeni nu este perfect. Poate că nu sunt aşa cum visam în copilărie, dar sunt împăcată cu mine. Sunt atipică. În căutarea fericirii nu caut să mă plafonez într-o lume îmbătată cu răutate. Descopăr cu sete calitatea vieţii prin existenţa lucrurilor mărunte. Sunt pasionată de citit, scris, modă şi muzică. Nu mă consider superficială. Ştiu că hainele îmi îmbracă corpul, muzica îmi dezvoltă simţurile, iar cititul mă ajută să evoluez. Cât despre scris, ei bine, acesta mă eliberează.
Avem imensa şansa de a ne alege drumul dorit. De ce nu am face asta? Caută să faci ce îţi place. Încearcă să nu mai fi dependentă de gândurile urâte. În jurul casei inimii tale sădeşte iubirea şi aprecierea pentru viaţă, dar adu-ţi aminte să le îngrijeşti în fiecare zi. Dacă le vei neglija, acestea vor cunoaşte întunericul. Cerul se va înnegri şi toată recolta ta se va vesteji. Ca şi cum nu ar fi existat. În absenţa ei, minciuna şi frustrarea vor creşte, iar inima ta se va pietrifica. Evită aşa ceva. Zâmbeşte-le oamenilor, vorbeşte-le cu căldură şi ei îţi vor răspunde la fel. Iar dacă nu vor face asta, cel puţin te vor ignora. Viaţa aşa cum este ea, cu bune şi cu rele reprezintă o incursiune de sentimente, majoritatea contradictorii aşa cum sunt antonimele şi sinonimele.
Am învăţat să nu mai judec pe nimeni. Sub soare este loc pentru toată lumea. Într-o lume cu influenţe demonice caută să cunoşti şi părţile sale blânde, ingenue.

Comments

Popular posts from this blog

Un Colocviu la Moscova

O simplă seară de joi s-a transformat într-una de excepție. A avut loc evenimentul Brânzeturi cum se...cuVin, organziat de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro, unde vinurile nobile de la Casa de vinuri Cotnari și-au dat întâlnire cu brânzeturile vine de la Delaco într-un restaurant minunat, Excelsior.

Câștigă o invitație de două persoane la piesa de teatru „Cum am mâncat un câine”

„Cum am mâncat un câine” scrisă de Evgenii Griskovet și tradusă de Bogdan Budeș, prezintă viața plină de întrebări a unui marinar rus. Piesa de teatru este în regia lui Laurențiu Tudor, și este realizată de FollowSpot - Companie Independentă de Teatru, iar actorul Radu Tudor dă viața marinarului, reușind cu succes să ne introducă într-o lume total diferită, oscilând între disciplină și haos. 

Epoca Steak House and Wine Bar - excelență și poezie

Epoca Steak House and Wine Bar este restaurantul unde descoperi la fiecare pas eleganța, frumusețea și cultura. Mâncarea preparată cu grijă și pasiune îl cucerește și pe cel mai aspru critic, demonstrând că Epoca este mai mult decât un simplu restaurant. Aș putea spune că este un loc de poveste.