Skip to main content

Cum iubim…


Nu îmi aduc aminte momentul în care am început să trăiesc, dar s-a întâmplat. Nefiresc aş spune. Vara chiar şi frunzele se leagănă bizar de parcă ar participa într-un ritual. Desprinse de realitate, în verdele renaşterii ele devin o singură entitate. O legătură de amintiri presărate cu condimentele prezentului spre bucuria pământului atât de răditor în care am păşit şi am crescut.
Aici ne-am iubit. I-am simţit căldura contopită cu aciditatea vieţilor de mult trecute prin el. Ne-am continuat iubirea. L-am supus unor dureri bucolice. I-am cerut libertate fără să ne pese de suferinţele sale. În urma noastră şi-a sădit singur flori care cresc tot mai frumoase pe măsură ce noi îmbătrânim. Liniile chipurilor noastre sunt presărate de emoţiile pe care le-am întâlnit de-a lungul vieţii. Ce reprezentăm acum este doar o dilaţiune pentru viitor. Nu putem să rămânem captivi doar într-un anumit timp sau oră. Ne schimbăm. Devenim mai înţelepţi sau poate de ce nu, mai copilăroşi. Fiecare om îşi trăieşte clipa cum îi dictează inima. Desigur că barierele societăţii impun o anumită conduită sau o accelerare a ritmului vieţii ducându-ne astfel la marea descoperire a hazardului îmbrăcat în hainele fericirii. Nu putem să negăm apartenenţa la rău atât timp cât ne hrănim cu el. Îi preparăm cele mai delicioase bucate. Ne vindem şi sufletul pentru a ne alimenta corespunzător.
În cucerirea necunoscutului ne învârtim în acelaşi imens şi gol cerc. Aceleaşi chipuri impenetrabile de dor pentru vremurile apuse. Ca într-un joc unde nu există câştigător, dar continuăm să ne enumerăm calităţile de viitor specialist în fericire. Am iubi cu atâta ardoare încât şi iadul şi-ar cere îndurare pentru a nu îl distruge. I-ar fi frică de sentimentele noastre nefireşti de crude şi reale. În faţa lor s-ar încarna orice înger căzut. Ne-am seca de venin în căutarea unui impuls care să ne schimbe radical simţurile. Să ne ameţească durerile şi să ne plângem nemurirea.
Iubirea este ca marea: agitată şi sălbatică. Ea ne aşteaptă senină şi plină de dorinţă. Ne îndeamnă să o cunoaştem fără a ne cere ceva la schimb, dar ne promite că o vom iubi pentru totdeauna. Capabilă de curăţare a iluziilor desprinse de pe buzele înfrângerii, marea ni se dăruieşte. Complet. În aceea clipă noi îi jurăm credinţă. O vom diviniza. Va deveni zeiţa inimii noastre, cea care ne curăţă de păcat şi ne încarcă cu pasiune.
Va mai exista şi o altă zi. Una în care ne vom promite absolutul.

Comments

Popular posts from this blog

Un Colocviu la Moscova

O simplă seară de joi s-a transformat într-una de excepție. A avut loc evenimentul Brânzeturi cum se...cuVin, organziat de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro, unde vinurile nobile de la Casa de vinuri Cotnari și-au dat întâlnire cu brânzeturile vine de la Delaco într-un restaurant minunat, Excelsior.

Epoca Steak House and Wine Bar - excelență și poezie

Epoca Steak House and Wine Bar este restaurantul unde descoperi la fiecare pas eleganța, frumusețea și cultura. Mâncarea preparată cu grijă și pasiune îl cucerește și pe cel mai aspru critic, demonstrând că Epoca este mai mult decât un simplu restaurant. Aș putea spune că este un loc de poveste.

Câștigă o invitație de două persoane la piesa de teatru „Cum am mâncat un câine”

„Cum am mâncat un câine” scrisă de Evgenii Griskovet și tradusă de Bogdan Budeș, prezintă viața plină de întrebări a unui marinar rus. Piesa de teatru este în regia lui Laurențiu Tudor, și este realizată de FollowSpot - Companie Independentă de Teatru, iar actorul Radu Tudor dă viața marinarului, reușind cu succes să ne introducă într-o lume total diferită, oscilând între disciplină și haos.