În armonie cu tine

Pentru că fericirea se naște în momentul în care gândurile mele se împletesc în jurul unei dorințe eterne. Și atunci îmi dau mantia jos și pășesc hotărâtă spre un alt tărâm; unul unde buzele mele nu au cunoscut un suflet mai frumos decât a acelei entități pe care am pierdut-o.  Sunt construită din porțiuni magice, capabile să întrunească toate calitățile unui fals ideal. Și cu ce ardoare mi-aș privi sufletul dacă l-aș deține în mâinile mele. Nu, nu l-aș strânge. Nu sunt în stare să îmi fac rău, dar aș vrea să îl privesc și să îmi văd acolo gândurile care m-au tot bântuit în ultima perioadă. Un izvor de cuvinte hotărâte să se expandeze în neant. Mi-am promis să nu le mai las să cadă. Să le redau puterea și să le pregătesc pentru un atac. Și la final aș vrea să închin un pahar de vin. În cinstea mea! Doar a mea! Pentru că da, sunt egoistă. De data aceasta este doar despre mine. A trebuit să treacă un sfert de veac să înțeleg că sentimentele mele sunt atât de fragile. 

Îmi voi învăța cuvintele să strălucească asemenea sentimentelor mele. Să transmită vieții că nimic nu este mai frumos pe această lume decât să te bucuri de tot ce te înconjoară. Cuvintele să fie șlefuite asemenea unui diamant. Ele reprezintă cea mai puternică arma a noastră. Cuvintele ne pot face atât de mult bine atât nouă, cât și celorlalți. Iar eu mi-am promis să nu mai fac greșeala în a renunța la ele. Nu vreau să le mai las să zacă la suprafață înnegrite de supărare. Nu am nici măcar un motiv să fiu așa. Îmi pictez cuvintele asemenea unui pictor. El își dorește ca viitorul lui tablou să fie cel mai frumos. Așa și eu! Vreau să desenez cuvinte frumoase pe buzele mele și să mi le dăruiesc. Știu că iar par egoistă. Dar ascultă-mă! Acum nu sunt egoistă! Dacă voi învăța să îmi colorez propria viață atunci voi fi în stare și să îmbrac în zâmbete alte entități. 

Sentimentele mele le voi îngriji și nu le voi mai lăsa să fie întunecate de cuvinte. Nu numai soarele îmi este prieten, ci și luna. Am făcut pace cu amândoi. Iar ei mi-au văzut sufletul așa cum este. S-au uitat duios la mine și m-au lăsat să mi-l privesc și eu. Am fost mulțumită de ce am văzut. Nu aș fi crezut asta. 

Fericirea mă ține de mână, umblă cu mine peste tot și este mereu dispusă să mă aștepte. Cred că m-ar aștepta încă un sfert de veac. Ea este lângă sufletul meu mereu. De mine ține dacă o las să îmi îmbrace și inima. 

M-am hotărât să o las să îmi fie mantie.